Orasul Viitorului.

Ok, nu am scris de multicel si recent am gasit ceva ce am scris acum cateva luni:

Orasul Viitorului.

Sporna, anul 4596. A trecut atata timp de cand nu mi-am m-ai vazut casa.
Destinatia: Orasul STack, capitala planetei. Cer permisiunea de a deschide scutul de energie ce protejeaza planeta.
-Pilotul navei Alinasp. Cer permisiunea de a intra in atmosfera Stakiana.
-Permisiune acceptata. Bun venit acasa, Ava!
Da, numele, meu este Ava. Un detaliu infim. Este bine sa ma stiu pe planeta mea natala din nou. Dupa 10 ani de explorare a universului, imi era dor de festivalurile anuabile(anuale), cum ar fi Festivalul Tarnei, satelitul Spornei. Oamenii isi pregatesc costumele cu trei actere inainte. In acea perioada a anului, orasul este decorat cu mii de furnici cibernetice care misuna pe soldalele fiecarei familii, chiar si pe anticele BLOCURI.
Naveta mea aselenizeaza, iar eu imediat ce cobor din naveta ma trezesc in bratele mamei, cu lacrimi in ochi.
-Ava! Ce dor mi-a fost de tine.
-Si mie, mama. Acum haide, fa-mi un tur al orasului deoarece am devenit cam noua prin acest loc, dupa cum observ.
-Oh, s-au schimbat atat de multe! Haide. Aici este anticul-nou teatru, realizat dupa schitele lui Joshep Hardonim, faimosul arhitect. Si priveste la aceste coroane de smarald. Au fost descoperite acum trei ani.
-Si observ ca masinile cu energie pe baaza mintii au fost inventate. Chiar este un aer mai curat.
-Ah, da. Si deasemenea uite, un restaurant la plic, spuse mama entuziasmata. Stia ce vorbea, deoarece mama era specialista in acest domeniu. Ea era ghidul planetei, deci o vedeam destul de rar.
-Restaurant la plic? intreb eu nedumerita
-Da hai, nu te mai uita asa. Uite, doar il deschizi si iti alegi ce vrei sa mananci.
Eu mi am ales restaurantul Armandez.
-Stii ca ei sunt singurii care au pastrat gustul adevarat al spaghetelor.
Dupa mii de ani... Incredibil! Ceea ce tinea mama mea in mana nu se deosebea de o geanta.
Timpul a zburat usor si noaptea s a asternut peste oras. Ai fo crezut ca 35 de ore de zi trec greu.
In timpul noptii tot orasul prinsee viata. Muzica cu ritmuri "tectonice", animalele dresate pentru a puteam creea culori vii, dansatorii care pareau ca isi puteau dezasambla parti ale corpului, oamenii cu zambetele sporniene specifice imi readuceau o stare de mult pierduta. O stare de extaz, foarte asemanatoare cu cea a unui copill de mii de ani, in dimineata de Craciun. Simteam iubirea si fericirea emanand de peste tot... Le vedeam indreptandu-se spre locul de alimentare a orasului.
Melancolica, ma uit la jocul de lumini create de lumea mea aproape pierduta...

A fi sau a nu fi Craciun

Hm., Ok. In primul rand Craciun Fericit! voua:). Macar voi sa-l aveti. Da, e Craciunul, un craciun pe care nu l visam NICIOADATA! Aiurea. Cand imi faceam atatea vise si sperante sa vina ceva care sa ma loveasca cu atata forta, cu atata ura, in asa fel incat sa ma distruga cu tot. Tipic...

Oricum. Este inca Craciunul. Inca pot face ceva sa schimb acest lucru. Inca ma pot distra cu ratatii mei si cu dobitocul mew. Si oricum o sa bat o vaca(Simte-te!!!) pentru ca e numai vina mea.

Bradul de craciun, dimineata de cadouri, caldura din suflet, fericire. Totusi am primit aceste lucruri so thank you Santa. Totusi... o data ce zapada s-a topit a luat o parte din bucuria mea de copil. Acea bucurie care inveselea pe oricine. Bucuria aia prosteasca. (NU MAI AVEM TIMP! A VENIT CRACIUNUL). Craciunul a venit si e pe cale sa ne paraseasca, vizitandu-ne abia la anu... Trist. Cu el o sa ia toata melancolia,toata zapada, toata iubirea lasata in acea zapada, toate visete asezate pe ea, toate visele facute cand ea inca nu se nascute. Acel vis cu noi doi in zapada nu s-a implinit btw:). Craciun distrus? Poate. Inca mai pot sa-l repar. Cu ajutorul lor, si da, imi permit sa le scriu numele: Abbey, Woody, Samy(bro), Iyoa, Deey ;x, Alex(vacaa), Balah, Stefan, Gal, Tiia, Seby, Hoc, Kes, Zeis, Tunaru, Gica, Bety, Ciuca, Bursu. Ei sunt cei carora ma pot confesa, asteptand laude, sfaturi sau bobarnaci bine-meritati. PE EI II IUBESC FRATE!

Deci: To be or not to be? Ramane de vazut. Voi ce parere aveti?

Spiritul Craciunui?

Ieei. Ce tare! Vine Craciunul! Spiritul sarbatorii dadada :>? Aaa.. NU?! Evident nimic nu mi se implineste. Evident totul a ramas la fel. Evident love... hm, not really:D. Ce spirit de Craciun, ce dragoste, ce veselie? Durere, amagire, suspine, dor, speranta distrusa, lacrimi. Asta da. Cred ca ar fi mai bine sa sterg totul cu un burete, oricum era evident ca dorintele nu mi s-au implinit.

Ok, sa vedem lista:

Veselie: X

Spirit de Craciun: X

Prietenie: O

Vise: X

Speranta: X

Distractie: X

Uuu. Super. Dar, pana la urma ei imi pot da toate astea. Da, chiar pot pentru ca ei chiar pot fi numiti prieteni adevarati. Relatie pe bune? Ce e aia? N am asa ceva, nu cunosc, vorba unei tovarese"nampleaca". Papapapapapapapapapppaaaaaaaaaaaaaam. Si ghici? CADOURI DE CRACIUN! VREAU VREAU VREAU VREAU. Vreau tooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooot.

Oricum. E iarna, zapada, hm, frig, ger, zapada, inghet, maini rosii si sloi... un timp f bun pentru gandit!

Oricum. Sunt deceptioanata grav, dee.. toti! Oricum. Fiti pe pace si... da... Merry X-mass :).

Am nevoie de ea.

Vreau iarna. Vreau sa-l uit. Vreau sa uit tot. Vreau sa-mi inghete toate amintirile, tot! Vreau distractie, vreau sa uit de toate promisiunile facute. Vreau sa fiu inghetata toata si sa nu mi pese atata timp cat stiu ca ei sunt acolo. Vreau sa ma joc, vreau sa fac oameni de zapada, vreau sa fac bulgari de zapada si sa ii arunc in ratatii mei. Vreau sa fiu copil. Vreau sa iubesc si sa simt asta. Vreau sa simt zapada in mainile mele. Vreau sa impodobesc bradul meu. Vreau sa il fac cat mai colorat. Vreau culoare in viata mea. Vreau ca lumea sa simta focul din inima mea in perioada asta. Vreau sa il impartasesc cu toata lumea. Vreau sa cant colinde, vreau sa merg la colindat. Vreau sa le daruiesc cadouri celor pe care ii iubesc cu adevarat, chiar daca nu voi primi in schimb. Vreau sa ma impac cu toti, vreau liniste. Il vreau inapoi. Vreau tot inapoi. Vreau sa-mi incalzesc mainile rosii si ingetate cu o ciocolata calda. Vreau sa fiu sapunita, vreau sa sapunesc. Vreau sa ma distrez, vreau sa simt ca traiesc. Vreau sa ma cert cu mama pentru ca am intarziat acasa din cauza distractiei. Vreau sa desenez pe masinile inghetate. Vreau sa ma dau cu saniuta impreuna cu acea persoana, dar si cu ei. Vreau ceva special. Vreau iarna mea. Vreau iubire de iarna. Vreau parul meu ondulat si dezordonat. Vreau naturalete. Vreau sinceritate. Vreau fidelitate. Imi vreau prietenii langa mine. Vreau un Craciun destul de puternic incat sa-mi aline durerea... toata durerea. Vreau sa adorm cu gandul ca vine Mos Craciun iar dimineata inima sa-mi salte vazand cadourile sub brad. Vreau sa ne intalnim toti la bunica acasa pentru mai multe cadouri si pentru a le putea canta colinde, pentru a le putea vedea zambetele mandre si emotionate.

Vreau inghet total. Vreau sa simt ca sunt iubita cu adebarat. Fara inselatorii, fara promisiuni false. Vreau filme de craciun vizionate impreuna cu sora mea. Vreau sa ies de la scoala cu gandul la o partida de bulgareala si sapuneala. Vreau suflete impacate. Vreau acel cozonac facut de mama cu atata dragoste... Vreau iarna copilariei mele...

Um...

Ok, so I'm afraid. I'm afraid that everything with him will end... I feel like he's gonna disappear... Like he never existed. But someday, maybe I'll finally find why the love I share can't be feel, and... maybe I'll find why I couldn't be loved by anybody. And maybe... just maybe I'll know me. Like... a part of me is still missing from... the last incident. And he helped me find it. For what? Just to distroy me too, or he felt my invulnerability? I thought... I thought that... that he would be different... he looked so different... he acted so different... Unfourtunally i fell in love with a speed much higher that the speed of the light... Like... I'm confused... I just want a pure love... with pure feelings... and if this love doesn't exist or it's just a fake love... i gotta let it go... One think it's for sure. Something's gonna happen, something's gonna end...

Alina-Prietenie adevarata.

Gen, wow! Ea este persoana care o pune in miscare, care o ajuta si o asculta mereu. Cu ea incepe sa se simta in viata. DEA era acolo, putea sa ii planga mereu, la orice ora. Stia ca nu o interesa acest aspect. Era ca spirtul de pe rana. Da, te durea ce iti spunea dar stia ca iti va fi bine dupa. Si ea a patit la fel cu cineva. Tipic, tot acelasi tip! Aiurea nu? Tot raul spre bine in orice caz pentru ca stia, simtea toate sentimentele pe care le simtea ea acum. Si o iubea nespus. Era micutza ei prajiturica. Fata ei. Fetita ei care ii cauta un sot pentru ca vrea un tata cu card pe care sa il dea! Alina este cea careia ii folosea fond de tenul preferat, cu care se certa si se sicana dar care era parte din ea.

O cunostea de 8 ani, timp in care au fost prietene, un an in care prietenia lor se sfarsisera deoarece in viata fiecareia aparuse o "prietena" noua. Iata ca dupa un an si-au amintit de prietenia lor de dinainte si au decis sa nu o omoare. Ii multumeste pentru clipele in care a suportat-o. Stie ca a fost ca sarea pe rana uneori.

Da, Alina i-a dedicat melodia asta, devenind melodia lor. Si toate acele noptii pierdute vorbind la telefon si planificand ce o sa faca una la alta. Toate acele barfe despre tipi buni si experimente esuate. Toate acele glume, acele farse.

Totusi... acesta e ultimul an in care vor fi in aceeasi clasa. Vine liceul si... amandoua isi aleg propriul drum. Si-au facut promisiunea ca o sa vorbeasca zi de zi si au degand sa o respecte. Planifica sa ramana in acelasi liceu chiar daca dorintele sunt altele. Totusi "o prietenie trece si prin foc".

Ele sunt ele si nimeni nu le vor desparti niciodata!

Prea inexistenta pentru a trai?

Simtea cum se stinge. Incet-incet fieacare fir de speranta se rupea, aruncand-o in abis. Fiecare amintire, fiecare prieten pierdut, fiecare vis, fiecare zambet se duceau pe apa sambetei. Inca il iubea... Adica... ce putea simti? Ce mai putea? Sentimentele de dragoste s-au amestecat cu cele de ura, dezamagire, confuzie... Prea confuza pentru a gandi? Da. Un lucru era sigur. Avea nevoie de altcineva, cineva care sa ii stearga toate lacrimile inmuiate in otet... sa-l stearga pe el. Imposibil nu? Simtea cum totul se prabuseste. Acel chip diferit, tot timpul vesel, usor imbujorat acum era rece. Se putea altcumva? Inceputul e tot timpul cel mai greu. Sfarsitul nu-l mai simti. Esti deja afectata de tot ce s a petrecut. Pare simplu sa incepi o relatie, cu cineva aproape necunoscut, fiind sigura ca o sa tina. Intradevar PARE. Rasare o mica sclipire in ochii tai si simti ca el ar putea fi alesul. Din clipa in clipa poate sa explodeze tot. Tot ce a fost pana acum. Inchide ochi si... face ce are de facut...

Ceva fara sens.

Senzatia de caldura se regaseste in interiorul fiecaruia nu? Cel mai fals lucru posibil! Cateodata e bine sa nu ti pese. Ca si cand ai vrea sa te ridici, sa lupti. Si totusi. Cum e mai bine? Singur sau intr o relatie? E bine sa ti pese? Sa pui sentimentele pe tava? Si daca persoana respectiva o alege pe cealalta? E posibil totusi sa iubesti fara sa ti dai seama ca totul in jurul tau se schima? Aiurea dar adevarat. Ca sa numai spunem de toate acele "rezultate" nefericite. In fine. Nu vreau sa dau exemple. Pace.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR- VII.

~Uita-ma. Iti va fi mai bine~

Septembrie. Aiurea nu? Cand credeau ca vara va tine la nesfarsit, cand credeau ca fiecare sarut va dura o eternitate.

Desigur ca s-au inselat. Colegiul de tipografie "Radoars Imper". Un liceu simplu, modest, fara prea multe reguli si cerinte. Liceul unde invata Vera. Un liceu vechi, sters de zile, luni, ani, decenii, secole... Culoare aceea de rosu inflacarat a fost in timp distrusa de ploi, ramanand numai o pata stearsa de culoare.

S-a sunat de mult, insa pe hol se aud niste pasi. Parca sunt... inghetati. Este posibil? Da. Coincidenta face ca acei pasi erau produsi de Vera. Curgand lacrimi asurzitoare din ochii ei. De ce plange? Ei bine nu e greu de imaginat, nu i asa? Un singur cuvant ii venea in minte: Ralf! Da, acel baiat putin retras, cu parul saten ii acapara mintea. Cumva trebuia sa il uite. Dar era ceva ciudat.. era...

"Ei, domnisoara. Vad ca te simti mai bine. I a loc"

"Da.."

Vera avea privire de gheata. O privire rece si TOTAL dezinteresata. Chipul acela angelic, usor ciocolatiu acum era alb. Ochii priveau in gol. Mintea nu mai exista. Se simtea putin cate putin dusa in neant. Stia, simtea ca totul s a terminat. Brusc? Da. Prea brusc. 

Erau facuti unul pentrul celalalt. Acum nu mai are timp de ea? Dar de cealalta pe care abia a cunoscut o? Cu ea poate sa se vada? Poate nu? Super. Atunci sa ramana cu ea.

~Trandafirul s a vestejit!~

The end. 

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-VI.

~Apa: SINGURUL ELEMENT VIU!~

Si uite asa vara s-a sfarsit. Septembrie a venit chiar mai repede decat s-au asteptat Vera si Ralf. Ploaia incepe din nou. Dar nu orice ploaie. O ploaie pe care o simteau numai ei... in inima lor.
Adapostiti sub salcamul pe care au stat in prima zi, nu spuneau nimic. Se gandeau ce ar trebui sa spuna, ce ar trebui sa faca.
"Asculta. Stiu ca maine trebuie sa pleci... Un singur lucru vreau sa te intreb."spune Ralf
"Orice" raspunde Vera
"Tu... ma..."
"-Iubesti? Da! Mai mult decat oricine altcineva. Nu pot sa descriu sentimentul pe care il am fata de tine. Stiu doar ca sunt dependenta de el... ca am nevoie de el... pentru totdeauna..."
"Atunci... faci ceva pentru mine?"
"Da."
"Vreau sa pleci, chiar azi, acum."
"Poftim?!"
"Vreau sa mergi in casa, sa iti faci bagajul si sa te intorci in oras."
"Cum poti sa spui asta?! Tocmai ti am spus..."
"Da, ca ma iubesti. Sentimentul e reciproc. Dar, vreau sa incerc altceva." si spunand asta o ajuta pe fata sa se ridice.
"ALtceva? Ce vrei sa spui?"

"Vreau sa fac ceva. Dar am nevoie de tine sa pleci. Un singur lucru iti mai zic inainte de la revedere: Asteapta-ma"

~Petalele incep sa creasca~


"Adic-" si intrebarea ii este inlocuita Verei cu un sarut dupa care se despart si Vera intra in casa
"Bunico. Vreau sa plec acum."
"Oh, desigur dovlecel. E totul in regula?"
"Da bunico. M-am simtit minunat aici-Poate mai mult decat trebuia- dar am nevoie sa plec."
"Bine, draguto. Smith! Haide! Fata vrea sa plece. Te iubesc scumpo!"
"Si eu bunico."

Si au plecat. Vera se urca in masina neagra, clasica a bunicului ei. O masina batrana, decolorata de ploaie si de vant. In masina e linsite. Nu se aude decat motorul masinii. Drumul dureaza 6 ore. Vera simte ca timpul trece prea greu in acea masina. Simte ca are nevoie sa faca ceva. Si dintr-o data ochii Verei sclipesc:
"Schitele mele! Pot desena ceva ce sa imi aminteasca de timpul petrecut la bunici si cu... da asta o sa fac!"
Zis si facut. Imediat fata isi scoase caietelul cu desene facute in timp. Erau desene identice dar foarte diferite. Ti se parea ca toate seamana dar nu puteai sa gasesti nici o asemanare. Vedeai acelasi lucruri dar nu recunosteai nimic. Asa se exprima Vera. Gandirea ei neinteleasa o facea speciala.
Vera incepe sa deseneze: o tulpina, frunze, spini, petale rosii: TRANDAFIR!
"-Dar oare... de ce am desenat un trandafir?" Si atunci o lumina de gheata o lovi. Sufletul i se intrista, inima ii ingheta. Pielea ei se facuse rece ca gheata. Fata ei calda parca nu a existat niciodata. Un trandafir... unul rosu... rosu ca cel pe care i l a daruit Ralf in prima noapte... un trandafir...

Si privirea i a ramas atintita catre geam, cu degetele pe spinii trandafirului desenat.

~Trandafirul infloreste~

"Ei! AM ajuns scumpo!"
"Multumesc. La revedere bunicule"
"Ei...la revedere scumpo" raspunse bunicul putin pus pe ganduri

Vera se indrepta catre casa mov cu pasi grei si goi, aproape tarandu i. Este intampinata de mama ei dar ii respinge usor exclamatiile cu un raspuns rece" Ma voi culca". Ajunsa in pat Vera se intinde, inchide ochii si cade intr un somn adanc. Somn pe care nu credea ca l va avea vreodata.



Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-VII.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-V.

~Si crezi ca poti face fata?~

O canapea, o masa, un ceas, un dulap, o biblioteca si... un ceas. Un ceas care inca isi asteapta randul. Care inca asteapta sa urle, care deabia asteapta sa fie liber.

Vera astepta, tensionata sosirea domnului Hamilton.  In corpul ei simtea numai arsuri. Stia ca e bine ce face dar nu simtea asta. Incearca sa gandeasca pozitiv. Ochii i se invart in camera incercand sa-si gaseasca locul. 

Este liniste. O liniste superba. O liniste ametitoare. Fata simte cum linistea o calmeaza. Dar, bineinteles, linistea este intrerupta de sunetul bocancilor din piele ai lui Tom, tatal lui Ralf.

"Da. Ce doresti, fatuca?"

"Buna ziua. Ma numesc Vera..."

"Stiu cine esti! Esti fata cu care umbla copilul ala fara minte, Ralf"

"Da, eu sunt. Am venit sa discut cu dumneavoastra."

"Prea bine. Dar scurt. "

"Desigur. Recent am aflat de disputa dumneavoastra cu bunicul"

"Ah... omul acela..."

" Bunicul meu nu este hot. A platit cu bani curati tot"

"Nu este vorba despre asta!"

"Dar?"

"Vezi tu... Poate sti ca Ralf nu are mama, nu?"

Inima Verei se opreste. Ochii atenti la domnul Tom se maresc dintr o data. Ochii ii sunt umezi.

"Nu?"

"Nu... nu stiam...." spune Vera.

"Nici nu ma mira. Ralf nu vorbeste despre asta. Nu a mai vorbit despre Amanda, iubita mea sotie de cand a murit..."

"As putea sa intreb cum a murit?"

~Bulbul incepe sa prinda forta~

Strada este goala. Sau, aproape. Un baiat trist, merge cu pasi grei si parca goi pe pamantul uscat. Nu se gandea decat la pamantul udat de lacrimile Verei. Nu vroia decat sa o vada, sa o ia in brate si sa o sarute ca dupa sa ii vada zambetul timid. Ajuns aproape la usa, Ralf se apleaca catre usa, auzind niste voci. Se opreste. Deschide usa usor si ii vede pe tatal sau si pe Vera discutand. Ascultand cu atentie, baiatul ii aude vocea tatalui.

"Am fost luati prin surprindere. Sotia mea era in masina, intorcandu se acasa. Cand un sofer nebun ii taie calea, distrugand toata partea din fata a masinii. Si nu mi place sa mi amintesc ca Ralf a vazut toata scena. Iesise la poarta sa o intampine pe mama lui.Si... a vazut nenorocirea.... Iar bunicul tau nici nu a venit sa isi ea adio de la ea... Erau prieteni buni..." se opreste. Din ochii ii cad lacrimi.

Ralf, este socat, ascultand tot. Si a amintit toate imaginile mortii mamei lui:Masina, mama lui facandu i cu mana, el strigand-o si intr o fractiune de secunda...ea nu mai exista... Acum doua persoane plangeau. Ralf si Tom.

Vera a ramas socata, vroia sa spuna ceva dar... in zadar.

"Ralf nu a mai zambit, nu a mai ras de atunci. Recent l am vazwt fericit. Parea un vis. Atunci mi am dat seama ca doar o parte din Ralf a murit acolo, impreuna cu Amanda. Sti cand am vazut acea fericire?"

"C...cand? isi facu Vera curaj sa vorbeasca.

"Atunci cand vorbea de tine. Imi era frica. Imi era frica sa nu l pierd, sa nu se ataseze prea mult de tine, sa nu sufere... Dar, cand l am vazwt asa de fericit..."

"Eu... eu doar..." Vera nu mai putea sa vorbeasca. A murmurat un simplu" Multumesc." si a plecat, aproape plangand.

La usa vede o umbra. Umbra a baiatului pe care si a dat seama ca il iubeste. El isi intoarce capul, tresarind la privirea ei. Ea il priveste, ii zambeste cald, il ia in brate, jucandu se cu parul lui. El o strange tare, nevrand sa o lase sa plece. Ea il ia de mana, si ies amandoi pe usa, catre o alta stare.

~Un trandafir mic apare~

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-IV.

~Esenta apei.... amintiri pierdute!~

Apa lacului este trista. Pare ca vrea sa si spuna povestea. Pare ca este usor speriata de vibratiile creeate de cei doi tineri. Acestia se simt minunat. Timpul parca se aproste lasandu i liberi. Liberi pentru a face ce vor. Parul de abanos al Verei se misca usor in apa lacului creand un dans fermecator.
Ralf o i.a de mana, rotind o apoi in apa lacului. O saruta usor pe gat, o ia in brate si o mangaie usor.
Dar magia celor doi este din nou intrerupta de catre sunetul telefonului lui Ralf.
Ralf iese speriat din lac. Stia cine este de cealalta parte a telefonului.
" Alo, tata..."
"Unde esti?! Sa nu mi spui ca esti cu fata aceea din nou! Vino imediat acasa!"
"Dar tata-"
"- Nu vreau sa te aud! Acasa, acum!"
"Da....Trebuie sa plec Vera..."
"...Ce se intampla cu tatal tau?"
"Este....complicat... nu pot sa iti spun acum... iti voi explica totul maine, iti promit."
"Bine..."
Baiatul fuge spre casa lasand o pe Vera uda, in apa lacului.

Luna stralucea mai puternic ca niciodata. Era luna plina. O luna rosie ca taciunii aprinsi. Cant. Un cantec. Un ca
ntec de dragoste. O dragoste interzisa. O dragoste prea aprinsa pentru a putea fi stinsa.

Si dimineata apare.
Vera nu a dormit toata noaptea:" Sa nu mi spui ca esti cu aceea fata din nou!". Aceasta propozitie ii invada gandul. "Dar...de ce sa fi zis asta? Am facut ceva gresit? Daca Ralf.... Nu... nu poate fi asta!".
~Spinii incep sa creasca mari~
Vera este trezita din gandire de sunetul a unor batai la geam.
"Vera.. Ti am promis... Haide.."
Atat a fost de ajuns. In o clipita Vera sari pe geam si amandoi pleaca in padure.
"Adevarul este ca... tatal meu nu prea accepta asta..."
"Asta?"
"Noi... el... Este intr o disputa cu bunicul tau pe teren. El crede ca bunicul tau a obtinut o parte din pamantul lui pe nedrept."
"Dar nu este adevarat! Bunicul meu are acte, a platit cu bani cinstiti. Nu ar face asa ceva niciodata"
"Posibil dar tata nu crede..."
"Si ce legatura are asta cu mine... cu noi?"
"El spune ca nu am ce sa caut cu nepoata dusmanului sau"
"..."
"Dar sti ce.... nu mi pasa! Nu mi pasa de el... de ce crede despre bunicul tau! Asta este problema lui, nu a mea"
In ochii Verei apar lacrimi. Se opreste. Privirea ii este atintita catre pamant. Lacrimile ii cad pe pamantul uscat. Dar, asa de repede cum ghepardul fuge ca sa si apere copii asa si Vera intr o clipita este la casa baiatului, lasandu l pe Ralf in urma cu o privire socata.
Linistea din jurul casei este imediat sparta de pasii fetei, urmati de sunetul scrijelit al soneriei casei.
Doi ochi verzi ii intampina privirea furioasa a fetei:
"Va pot ajuta cu ceva?" se aude apoi o voce subtire.
"Da... as dori sa vorbesc cu domnul Hamilton, daca se poate, va rog" raspunde Vera, calm, dar ferm.
~Un bulb sta sa infloreasca~

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-II.

~Arde, nu simti?~

"Hei! Vera! Vera...!"

O clipa tacere.

"Ma gandeam... Cum incheiam asta?"

"Asta?"

"Da... relatia noastra... Este imposibila, nu vezi?"

"..."

"Aveam de gand..-

-Sa.ti spun ceva dar"

Si privirile li se intalnesc. Nu mai trebuia nici un cuvant. Ochii spuneau tot. Batalia dintre doi ochi tristi si doi ochi speriati incepea. Parea ca o sa fie egalitate cand ochii caprui ai fetei se inchid lasand doua lacrimi reci sa cada. Baiatul le saruta stergand obrazul fetei.

"Nu! Inceteaza! Nu vezi ca ne faci rau la amandoi?!"se opune fata.

"Bine, dar."

"Nu..." 

Si fuge si il lasa pe baiat cu aceiasi ochi speriati. Si se uita la parul lung si castaniu cum se misca in aer. Parea ca nu vrea sa plece. Si a ramas asa, fara sa isi dea seama ca in acest timp apa rece a izvorului ii cade peste maini, amortindu le pana la cea mai mare durere. Dar nu ii pasa. Tot ce dorea e sa o mai vada inca o data.

~Spinii incep sa creasca de asemenea~

Vera ajunge acasa. Desculta alearga pe pamantul umed din curtea de lemn.

Ajunge in camera si se arunca pe patul rece. Se lasa usor luata de visare. 

~Iubire. Atractie. Respingere. Minciuna.~

Sta. Parwl lung usor ii cade pe bratele lasa-te parca la intamplare pe langa pat. 

Telefonul suna. Vera se ridica din pat parca speriata de sunetul produs de telefon. Cine ar putea fi? El?... Nu, da, nu, da, nu.... DA. Apuca telefonul cu mana tremurand. Il pune la inima. Vibratiile corpului ei se potriveau perfect cu vibratiile telefonului. Inchide ochi si cu o ultima rasuflare raspunde la telefon.

"Da.."

"Asculta. Lasa ma doar sa vorbesc. Nu spune nimic doar... asculta-ma. Te iubesc. Esti cea mai minunata fiinta din viata mea. Inima mea sare din piept numai cand iti aud numele. Nu te-as dezamagi niciodata, vreau doar sa fi fericita. Nu am mai simtit asta niciodata. Sincer, nici nu stiu ce inseamna acest amalgam de sentimente pentru tine. Stiu doar ca nu vreau sa inceteze. Inima mea nu ar suporta. Nu vreau sa pleci din viata mea. Nu acum. Niciodata. "

Vera asculta toate aceste cuvinte. Plangea. Se simtea cat se poate de ciudat.  

"Eu... eu... Eu te iubesc nespus de mult dar..."

"Nu vreau sa ne gandim la viitor. Vreau doar sa traim prezentul. Vreau sa te simt langa mine, acum...

"..."

"Iesi la geam" si ii inchide.

Iese geam cu o mica teama... teama de dezamagire. El era acolo, jos. Se priveau atent. Ralf isi intinde bratele, Vera se lasa usor peste bratele lui. Ralf o strange in brate cu putere. Vera geme. Ralf se opreste speriat. A facut asta? Si ochii lor se intalnesc iar. Se priveau speriati. Parca strigau. Parca cereau ajutor. Dar nu mai conta. Vera se lasa din nou in bratele lui. Inimile lor pareau ca vor sa se atinga.

~Un mic boboc incepe sa infloreasca~

"Esti tot ceea ce mi doresc" spun ei in acelasi timp.

Si se iau de mana si pleaca catre lac. Lacul lor. Se uita unul in ochii celuilalt si se arunca tinandu-se de mana in el pentru a se elibera.

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-II.

Se cunosc doar de 7 zile dar parca se stiu de o viata... Pare imposibil, nu? Ei bine nu si pentru Vera si Ralf.

Cu miscari si gesturi fine ei creeaza o lume de basm, o lume doar a lor, unde nu exista decat DRAGOSTEA alaturi de cele mai bune prietene ale ei: FERICIREA si SPERANTA.

Cu fiecare sarut focul dintre ei crestea mai mult si mai mult si mai mult!

~Incep sa creasca frunze~

Parea ca va dura o eternitate. Intinsi pe iarba, acestia stau si asculta cantecul pasarilor de langa lacul bunicii Verei. El o ia in brate, ea isi aseaza capul pe pieptul lui:"Momentul este perfect..." se gandi ea, "Nu vreau sa se mai incheie aceasta zi" gandi el in acelasi timp. 

Si stateau asa, imbratisati, parca lipiti unul de altul...

El se ridica incet.

"Te rog, nu pleca!"il roaga fata.

"Trebuie. Este vorba de tatal meu. El... ei bine nu stie de... noi..."

"Pot veni si eu?"

"Nu... este mai complicat... Asteapta ma aici la miezul noptii."

"Bine..."

O saruta si isi i-a ramas bun.

"Sti eu te..."Spuse Ralf si gura ii ramase impietrita. Mici petale de trandafir ii aparura in obraji. Baiatul pleca rusinat. Aproape alerga. Vera a ramas uimita. Nu a incetat sa isi i-a privirea de la el decat atunci cand a disparut dupa padure.

Vera nu a plecat de langa lac. A ramas acolo asteptandu-l pe Ralf.

"Dovlecel, esti sigura ca nu vrei sa mananci nimic?"

"Da, bunico. Ma simt bine..."

Batrana cu ochii de smarald se indreapta catre fata. 

"Esti fericita, nu-i asa?"

"In extaz, bunico..."

"Acum, asculta-ma cu atentie, scumpo. Dragostea e ca ploaia de vara: Incepe dintr o data si curge cu multa sete... dar, la un momentdat se opreste. Nici nu iti dai seama cand. Vreau sa ai grija de tine, dovlecel"

"O sa am, bunico. Iti multumesc"

Vera isi imbratiseaza bunica cu lacrimi in ochi. Aceasta pleaca inapoi in casuta veche de lemn. Fata ramane cu ochii atintiti spre lac. Vantul adie usor si face ca apa din lac sa porneasca un dans... un dans care pare magic. Un dans care spune o poveste. Aceasta poveste o tine pe Vera sub vrajile ei, pana la miezul noptii.

Dintr-o data fata tresare. "Trandafir?"se gandeste ea."Asta inseamna ca-

-Buna. M-am intors"spuse Ralf si in obraji iar ii apar doua petale de trandafir rosii."Ma gandeam... Ce ar fi sa facem o plimbare pe langa lac?"

"Orice vrei tu.."

Si asa se plimbau, tinandu-se de mana ca in prima zi. Nu vroiau sa se gandeasca la nimic. Luna ii privea cu multa dragoste. O bufnita batrana isi incepe cantecul acompaniata de 3 greieri mici si de sunetul bland al vantului.

~Frunzele incep sa creasca mari~

Un mic sarut incheie noaptea magica. Baiatul pleaca aproape fortat spre casa. Vera pleaca ametita de mirosul de trandafir.

In noaptea aceea nici unul dintre ei doi nu au putut sa doarma. Isi doreau ca dimineata sa le sopteasca ca este o noua zi pentru ei doi.

Dupa multe sperante, soarele apare. Ralf apare la geamul fetei la rasarit.

"Hai sa facem o plimbare"

"Sigur."

Ralf o duse pe fata in locul lui secret. Locul stiut doar de el. Un loc care parea ireal. O campie plina cu flori de toate culorie, avand in spate un izvor cu apa ca de cristal.

"Este... este... este..." Fata ramase fara cuvinte. Ochii ei sclipeau.

"Asteapta aici" ii spuse Ralf. 

Si baiatul alerga catre campul cu flori. Vroia sa-i faca un buchet Verei. Era la fel de incatat ca un mic baietel. I-a cules 3 dintre cele mai frumoase flori : Crizantema, Orhidee si Trandafir rosu.

Cu un mers usor impiedicat, baiatul, imbujorat ii daruieste fetei florile. Fata, in multumeste cu un sarut.

~Incep sa creasca bulbi~

"Haide. Vino cu mine la izvor"ii spuse Ralf.

Izvorul avea un aer misterios. Parea ca plange. Vera atinse apa. Era o apa rece, trista, apa care o facu pe Vera sa suspine.

"S-a intamplat ceva?"spuse baiatul

"Nu...nimic...doar ca..."

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-I.

~Te aud. Pot simti ca esti aici~

Vara, ora 6:23.

Vera se plimba pe marginea lacului. Mireasma florilor ii imbatau inima. Obrajii rosii ca para focului erau in contrast cu pielea alba ca zapada. Rochia alba ii cadea fin peste picioarele usor taiate de spinii trandafirului din gradina bunicii ei.

"E totul in regula, dovlecel?"

"Da, bunico...cred ca ma voi duce sa fac o plimbare"

"Desigur, scumpo"

Mergand pe alee, Vera incepe sa-si simta corpul grew. Picioarele ii sunt amortite. Vera cade ametita pe pamantul umed.

Stai. Mirosul acela. Pare cunoscut. Trandafir. Dar... cum ?

"Hei... Te simti bine?"Vera simte cum inima incearca sa ii iasa din piept. Dar, in mod surprinzator, se simte bine. Vede doi ochi caprui care se uita ingrijorati la ea. Vede parul saten care cade peste ochi. Vede un baiat. Simte cum inima i-o ia la galop cu 100.000 de kilometrii pe ora.

"A, da... ma simt bine...cred... Ce s-a intamplat?"

"Te-am gasit zacand pe pamant, asa ca te-am luat si te-am dus intr-un loc..."

Vera nu mai auzea si intelegea nimic. Parfumul acela de trandafiri ii amortea corpul. Acei ochi somnorosi o priveau insistent-Deci, ce spui?"

"Poftim?"

~Un sambure este sadit~

"Te simti in stare sa te ridici?"spuse baiatul razand.

"Ah, da...desigur" spune, imbujorata Vera.

"Haide...Cum te numesti?"

"Vera... Vera Twist, tu?"

"Ralf, Ralf Hamilton. Incantat. Locuiesti aici?"

"Nu sunt doar in vizita la bunica.."

"...Pacat... Si... spune-mi ceva despre tine"

Discutia incepe. Pareau asa de interesati unu de altul. Acel miros de trandafir... Vera se simtea legata de el.

"Te pot conduce acasa?"

"Desigur... dar este ceva de mers..."

"Nici o problema"

Mergeau incet. Timpul, induiosat de cei doi copii incetineste, dandu-le timp sa se cunoasca mai bine.

Usor, usor, incep sa se apropie unul de altul. Mainile lor se ating. Mana lui era asa de calda. O i-a de mana, fata se inroseste dar nu spune nimic. Luna ii privea fermecata de cei doi.

~Incet, incepe sa creasca o mica planta~

Sperau ca acest moment nu va mai veni dar in cele din urma au ajuns la casa bunicii fetei.

"Ei... e vremea sa ne luam ramas bun" spuse Vera.

"Nu, nu asa..."

Si o i-a de mana si o saruta, acolo, in fata casei bunicii. Fata se simtea mai bine ca oricand. Si se sarutau acolo, in liniste fara sa stie ca sunt urmariti de niste ochi imbatraniti si nespusi de fericiti ai unei batrane.

Va urma.